Este o întrebare pe care o primesc din ce în ce mai des din partea clienților cu care lucrez. Ei bine, este un cumul de factori care pune orice magazin online din România într-o situație cel puțin dificilă.
Deși de la an la an costurile au crescut cu 10%-30%, anul acesta procentul a fost mult mai mare. Mai exact, creșterea costurilor este de aproape 50%.
De ce s-a ajuns la această situație.
• Numărul magazinelor online din România a crescut cu 30% în perioada pandemiei, o diferență destul de mare față de anul precedent. Acest lucru se datorează cererii online dublate. După relaxarea măsurilor cererea s-a mutat înapoi în offline, însă magazinele și-au păstrat activitatea în ecommerce. Astfel, avem mai multe magazine pentru același număr de clienți.
• Fenomenul migrației din România către Vest reduce numărul de clienți activi de pe piața online din România.
• Marile magazine internaționale investesc bugete enorme pe piața din România. (ex. Temu, Shein).
Avem soluții?
Răspunsul este da, chiar dacă acestea sunt diferite față de cele cu care ne-am obișnuit până în momentul prezent.
• Creștem bugetele de promovare, lucru care ne va ajuta să avem un volum mai mare al încasărilor pentru a compensa profitabilitatea netă.
• Creștem valoarea medie a coșului de cumpărături pentru a susține o creștere sănătoasă pe termen lung. Mai exact, vânzarea mai multor produse ca un produs unitar. De exemplu, pachete promoționale sau bundle-uri. Pentru a realiza acest lucru, strategia creativă este extrem de importantă. Aceasta poate să convingă potențialul clientul că pachetul de produse este mult mai avantajos.
• Extindem promovarea pe mai multe canale. Platforma Tik Tok a devenit foarte populară încă din timpul pandemiei, iar în prezent acesta a început să prindă tracțiune pe nișa de ecommerce în România. Acest lucru se datorează costurilor mai mici comparativ cu Meta ADS.
• Acordăm atenție mai mare campaniilor de email marketing cu newslettere saptănânale și celor de SMS marketing folosind un funnel efficient.
• Construim brandul pentru a oferi încredere pe termen lung. Oamenii vor să interacționeze și să cumpere de la oameni, de aceea este important să cunoască o persoană din spatele oricărei afaceri. Acest lucru ne va ajuta să creem o conexiune cu clientul final, iar aceasta va prima întotdeauna, mai ales în fața unui competitor ‘’industrial’’ cum este Temu sau Shein.